După Repetiție pentru o lume mai bună, roman pus în scenă de Radu Afrim, Mihai Radu revine în atenția cititorilor cu Respiră!, o carte care probează încă o dată talentul de prozator al autorului și care se distanțează de precedenta prin modul de organizare a materialului epic.

Redus ca dimensiune, dar complex la nivel de problematică atinsă, volumul este un thriller care își extrage substanța din cotidianul banal și sordid. Configurat din micropovești interconectate pe principiul vaselor comunicante, corpul textual respiră printr-o frază bine strunită, cu secționări care imprimă prozei un ritm alert. Construcția narativă dinamică este dată și de cultivarea elipsei și a expresiei ironice condensate care suplinește întrebarea redundantă ori detaliul irelevant.

Rezumată, povestea sună așa: Adina, prezentatoare și realizatoare de televiziune, în vârstă de 48 de ani, măcinată de o iminentă despărțire conjugală și de o comunicare deficitară cu propria fiică, se întâlnește întâmplător și după mult timp cu Geo, fost vecin de cartier și tovarăș de copilărie. Ea este figură publică, ajunsă la o prosperitate economică ce-i permite să apeleze la tratamente și proceduri de înfrumusețare dintre cele mai diverse, el este neîngrijit, supraponderal și compulsiv sexual. Spălător de mașini și împătimit al jocurilor de noroc, Geo locuiește cu mama, inconștientă și țintuită la pat, este necăsătorit și aspirant la dragostea unei vânzătoare. Toate acestea Adina le află după ce, șantajată că-i va face cunoscută o înregistrare în care își ofensează spectatorii, acceptă să-l însoțească la domiciliu. Aici ea atacă și ripostează, el o lovește și o imobilizează, îi ia cheile de la mașină și cardul bancar. Revenit acasă din peregrinările nocturne, este prins într-un moment de slăbiciune și ucis. Decisă să devină alta, Adina își ciopârțește părul și, după ce filmează cu telefonul și relatează cu profesionalism cele petrecute, iese în stradă. Își ia o bere, fumează o țigară, apoi intră într-un joc de tenis la perete.

De regulă, trecerea de la un episod la altul se face fără preaviz. Anunțată cu exhibiție de narator optzecist este numai povestea lui Relu („Iar povestea lui Relu merită spusă”), personaj cu rol mai mult simbolic, care se aseamănă cu Gelu prin ratare și care, tot simbolic, îi ia locul.

Respiră! este și o carte despre singurătatea inadaptaților ieșiți din standardele sociale, solidari mai curând cu obiectele decât cu oamenii. Întâmplările la care iau parte cei doi protagoniști se desfășoară în tandem cu reclamele și știrile rulate pe ecranul televizorului, companionul fidel care animă și luminează casa. Imaginea focului din scena de început, metaforă pentru combustia interioară a lui Geo, care transpiră din abundență și-și imaginează organele fierbând, funcționează și ca pretext de polemică implicită la adresa unui anumit mod de a face presă: un jurnalism în care senzaționalul ori terifiantul sunt redate cu emfază și cu un dramatism specific spectacolelor de teatru sau circ. Mihai Radu jonglează parodic cu beletristicul, cu publicisticul și cu colocvialul și cartografiază psihoza consumatorului de... „conținut” din era digitală, definită de conflictul ireductibil dintre imagine și corp.

„Vă avertizăm că urmează imagini și detalii care vă pot afecta emoțional. Cel mai probabil, în miez de noapte, asasinul a târât-o în casă... Adina era atunci încă în viață sau nu, a apucat să strige după ajutor sau nu? Iată întrebări la care sperăm că vom afla răspunsul de la autorități în zilele următoare. Bineînțeles, dacă nu vine cineva și ucide și autoritățile. Atunci va trebui să ne închidem în case, să ne apărăm inimile. Trupurile pot fi mâncate, nu conțin sare, zahăr sau grăsimi. Fumați, fumați cât mai mult. Urmează Sport.”

Pentru Geo, în drept să-și joace și el rolul vieții, trupul, înregistrat ca obiect, se consumă pe măsură ce se povestește, ca un șarpe care își mănâncă din coadă.

„Despre asta e vorba: ce intră în tine și ce iese din tine, viața e digestie. Ar fi de văzut o civilizație în care omul mănâncă părți din el însuși, în funcție de ce? De vinovăție, de ce? Asta să fie viața: cât îți ia să te mănânci.”
„Gura, ochii, mâinile, tot atâtea roluri, corpul ca un teatru de păpuși.”

Frecvent invocată, corporalitatea traduce o lume falacioasă, a ambalajului și a produsului cu termen de garanție.

„Așa se întâmpla de fiecare dată: supermarketurile îl enervau, îi amintea imensa nedreptate a lumii, minciunea ei, dar și termenul de valabilitate care e aproape de expirare. Ce poate fi mai deprimant decât un ambalaj? își spunea.”
„Probabil că în viață e vorba doar de corpuri, și-a zis Adina, corpuri care ți se iau, corpuri care ți se dau și altele care ți se refuză pur și simplu, după care alergi, pentru care te rogi.
Mașina era un corp.”

Demnă de atenție este chestionarea raportului dintre personaj și persoană. Bărbatul incendiat în fața camerelor de filmat este un one-man show, Geo își manifestă încă de la început o predilecție pentru mitomanie, Adina alternează un eu public cu un altul privat. Subjugați viciului sau obsesiei, majoritatea eroilor au identități interșanjabile, duc existențe duble pe care corpul le dă în vileag. Pentru Adina, dezgustată de respirații, secreții și atingeri străine, metamorfozarea e scrisă în fișa postului. Pentru ceilalți, ea se insinuează pe nesimțite, ca o constantă a vieții contemporane. Ecorșați, fără apărare, scârbiți de natura umană și de propria carne, suspicioși și dezabuzați, ei se încred, ca ultime soluții de salvare, în miracolul divin, în noroc sau în moarte.

Mihai Radu este un bun cunoscător al psihologiei umane și al realităților social-politice pe care le fructifică literar și le redă în diferite gradații, uneori într-un realism crud, privit la microscop, alteori cu umor ușor (imaginea lui Gelu purtând ochelarii cu ornament auriu), cu ironie sau cu implacabil sarcasm – secvența de adeziune a lui Relu la partidul AUR.

Respiră! este un roman incitant al zilelor noastre, care se citește pe nerăsuflate.

Mihai Radu, Respiră!, Polirom, 2024