Hasan

Că noi cu bani stricați cumpărăm...! Mama voastră de hoți! – bombăne mușteriul, aruncând legumele compromise pe jos.

Vânzătorul, Valeriu, îl privește cam tâmp.

Nu-i adresează niciun cuvânt.

Nu-i afectat, nu respiră mai ușurat după ce acesta-a plecat.

Totuși, ceva îl frământă: prea își verifică din minut în minut telefonul,

Se masează pe tâmplă.

Din fața tejghelei, survolează cu dârzenie întreg Shop & Go-ul:

—   Unde te-ai băgat, bă, Tarzane?

Mai stăm 5 minute și-nchidem.

—   Aici, sub raft, caut rosia. Unde credem?

Mâna se-ntinde, bâjbâie pardoseala, ajunge la roșie și, până s-o prindă, o face terci.

Tarzan, de fapt îl cheamă Hasan, scapă o înjurătură imprecisă, se ridică.

—   Bulionul mă-sii de treabă, băi, Hasane! Hai, că a mai intrat cineva…, vorbește Valeriu mai mult pentru sine.

—   Ceva care să blocheze transpirația îmi dați și mie? Zice o doamnă în vârstă, lipsită de energie.
—   La raionul de cosmetice găsiți. (Îi arată.) Pe-aici.

Judecând după timpul petrecut în fața fiecărui produs pe care l-a atins, hotărârea nu pare să vină ușor.

„Zici c-o face-nadins”. N-ați găsit?, întreabă Valeriu cu ton vădit mai sever.

—   Ba da, pe ăsta îl iau!

Să mă ții tu minte, când mai vin și cer, ca să-mi dai la fel. Că sunt tânără și eu.

—   Cum să nu!
17 lei și 20 de bani.

—   Dar de pomană nu dați? Că azi e sâmbătă.

Înainte de a i le întinde, femeia pipăie fiecare bancnotă de un leu.

„Deci se face duminică”... mormăie el.

În sfârșit! Hasan iese odată cu ea ca să schimbe afișul. De-acum e oficial, pe ușă apare că e închis.

Îndată revenit, „Brrr! E frig!”. Se schimonosește ca un vrăbioi închircit.

—   E final de septembrie, băi, Hasane. Crezi că România e Bangladesh?

Hasan, zâmbește, se uită la el cu ochi galeș:

—   La noi, altfel. La noi e caldură. Nu e zăpadă. Ziua, 40-50 de grade.

La Rusia iarna e și mai frig. Prima dată, când ajuns în Rusia, frumos. O bucurie, curge zăpadă. Totu’ lucios. Dar aoleu, cum ieși, îngheți!

Nu-mi spune că-ai fost în Rusia! – Se-ncruntă Valeriu, cu o expresie de suspiciune.

—   Ba daa, tu mai tânăr ca mine, clatină capul Hasan. Tu plecat grabă de la magazin și dup-aia, fete, n-ai treabă.

Zâmbește. Apoi, cu vioiciune și o figură de invariabilă înțelepciune:

În Bangladesh am avut păvălie. Vindeam sigări. Mintea de atunci… De ce să plec dacă aveam ce munci? Am închis tot. Și la 26-27 de ani, a venit contract să plec în Rusia. 3 ani, atâta am stat. În Rusia e corupție și poliție la fel, mafie mare. Sara ai plecat, prinde poliția, ia actele, ia banii. În Bedinka, așa zicea la oraș, vindeam electronic, televizor, angro. Am câștigat frumos: 100 de dolari pe zi am făcut. Economisit, venit România. Patronul ne-a vândut altă firmă. A fost problemă la viză.

Hasan gesticulează, povestește cu glasul aspru al omului încercat:

Am dat 5000 de euro ca să vin noaptea ilegal cu mașina. Din Rusia la Ucraina, din Ucraina – Moldova, apoi România. În Rusia, limba foarte grea și oamenii bea mult. „Nu e voie!” zice la mine în religie.

—   Hai, că un pic, un pic mai pui și tu pe limbă. Doar te-am văzut.

—   Acuma, da. Un pahar bere....

Și, încercând să depășească momentul, reia firul:

—   Cum avem la România mascați, acolo îi spunea Avir. Vo’ 10-20 de mașine apare. Când vine mafia tot banii lua. Pistol, culcat, zos.

Fiecare an plătești taxa de zmecher. Cât ai fi de curazos... Patron, angajat, nu conta!

—   Mai bine în România, nu e așa?

Mai bine România. Am lucrat la Piața Progresul, am făcut treabă, am închiriat o tarabă: vindeam  cosmedic, parfum, dodurante. Apoi făcut afașere cu păcănele, dup-aia pandemie, pierdut tot... Acum, Șopengo.

—    Că nu degeaba îți zic eu Tarzan! Tu ești făcut să reziști, băi, Hasan!

—   De...

Și odihnindu-și melancolic capul pe geamul magazinului, prin care pare că vede ca-n vis cea mai reală dintre viețile sale, cu cel mai adevărat dintre Hasani, spune:

—   Când eram mic, dimineața mergeam la biserică. O oră, două, îmbăsam Coranu. Atunsia alt e timpu’.

De sărbători facem mai multe mâncare, mai multe fele de orez, mai multe fele de sos, mai multe fele de dulce.

Aici oamenii tai porc, la noi tai bicel. La noi, pentru serași se stringe, se duce la casă, la ușă, care nu are posibilitate. Și dai pachetul cu haine și cu mâncare.

Face o pauză, se gândește...

Place și România, place muzica populară.