Stimate domn Adrian Barbu, permiteți-mi să risc începând cu o întrebare trivială… De ce medic pe ambulanță?

Eu o să încep cu o clarificare: sunt asistent medical cu competențe de urgențe. Sau, mai simplu, asistent urgentist. Nu îmi amintesc să fi visat vreodată să fac asta, cert e că m-a prins microbul și nu mă văd făcând altceva. Înainte de a ajunge aici, am lucrat în două spitale: la ATI, Bagdasar-Arseni, unde am stat puțin, că eram la început și nu m-am acomodat, și la Sfântul Luca, de unde am plecat după doi ani din teamă de plafonare profesională.

Ce să zic? Nu e ușor. Eu am o predispozitie emotivă… Așa că inițial am fost timorat. Cred că activitatea asta m-a transformat. Mai ales în intervențiile din stradă, în mulțime, nu poți să fii slab, că se simte. Trebuie să inspiri încredere, să îți impui calmul, să fii lucid, organizat, să dai comenzi scurte și la obiect. Altfel nu poți. Din cauza frustrărilor acumulate, nu sunt puțini cei care, aflați pe străzi, își pierd umanitatea și devin agresivi.

Ce face mai exact un asistent urgentist pe ambulanță?

Face triaj, decide dacă respectivul caz e de urgență sau nu, dacă este sau nu de dus la spital. Pentru asta există criterii, scale, protocoale. De-a lungul timpului m-am confruntat cu situații diverse: AVC, căzut de la înălțime, accident auto, politraumă, gravide, copii de toate vârstele, bătrâni de toate vârstele cu patologii diverse, infarct, hemoragii, amputații. Dar urgențe adevărate, cu iminență de stop cardio-respirator, sunt puține. Prin Occident nu sunt așa multe solicitări pentru că, dacă nu e urgență, ambulanța se plătește. La noi, care suntem mai… sociali, nu se refuză și nici nu se condiționează apelul și asta determină o suprasolicitare, acceptată, în fond, de toată lumea.

La o urgență de cod roșu timpul nu e în favoarea nimănui: nici a noastră, nici a pacientului…

Am 26 de ani de activitate continuă și mărturisesc că în ultima perioadă am primit și fel de fel de solicitări puerile, în care sunt invocate vertijuri, tăieturi sau lovituri ușoare... Cred că noi, oamenii, am devenit foarte sensibili. În urmă cu 10 ani nu existau cereri pentru așa ceva.

Cum se vede moartea prin ochii unui asistent medical care trăiește printre urgențe?


Uneori, te uiți la om că se duce fără să știi de ce. Nefiind capabil să-ți răspundă la întrebări, îți pui toată speranța în aparatele care pot aduce informații. Îi dai jos repede haina și aplici electrozii… Pe ecran apare pulsul, tensiunea, oxigenul, ritmul cardiac, care sunt bune. Faci o glicemie, vezi că e foarte jos și atunci devine clar că ai de-a face cu o comă hipoglicemică, care se rezolvă cu câteva fiole de glucoză și... minune! „Mortul” învie! În 20 de minute pleacă pe picioare.

În altă ordine de idei, intervenția de cod roșu stop cardiac presupune acces venos extrem de rapid, operațiune care se face cu dificultate. Implică masaj toracic, compresii sternale, intubație orotraheală. Creierul este consumator major de oxigen și glucoză, celula nervoasă moare dacă 6 minute n-are oxigen. Intubația se face pentru administrare de oxigen, în stop epiglota se relaxează, devine flască și astupă traheea, compresiile asigură sistemul circulant fluid, o hematie ajunge din nou la inimă în condiții de funcționare normală după ce face un circuit complet într-un minut, aceste compresii asigură o tensiune de aproximativ 4-5 mmhg.

Pentru salvatori este o acțiune epuizantă. Se face schimb între membri la interval de 5 minute.

Îmi închipui că nu sunt puține situațiile în care vă e greu să stabiliți un dialog cu pacientul.

Cei cu patologie psihiatrică necesită provocări de comunicare în funcție de caz. Fiecare e diferit, unii sunt depresivi, neabordabili, crizele majore de isterie în formă finală se pot manifesta ca un stop: sunt inerți, nereactivi, dar cu funcții vitale nealterate. Alții sunt violenți, dificil de stăpânit și, pentru a putea fi imobilizați, e nevoie de ajutorul poliției.

Studiu de caz: într-o vară, o femeie masivă și agitată țipă de zor undeva lângă o stație de metrou. Devine agresivă. Apare poliția, vin si jandarmii să o imobilizeze. Femeia se dezbracă. Goală pușcă își toarnă ulei. Își pune sticla în cap, apoi apă. Se smucește în continuu! Imposibil de menținut într-o poziție. Toată scena asta, tot circul, a durat aproape două ore.

Modul de abordare a pacienților depinde de starea în care se află ei (unii sunt sub influența alcoolului), dar și de nivelul lor de educație. A existat o vreme în care ajungeam destul de des la cluburi. Îmi amintesc de un local unde cred că tinerelor li se punea ceva în pahar, pentru că le găseam într-o situație deplorabilă: vomate, ude, pentru că erau stropite, incapabile să stea pe picioare. Bărbații erau genul macho man, apretați, cu cămăși albe, băuți și agresivi. Am întipărită în memorie scena în care aceștia aduc pe brațe o femeie și intră cu toții în ambulanță, țipând „Faceți-i ceva!”. Eu, rămas afară, că nu aveam loc de ei. A trebuit să ameninț că o să chem poliția să îi calmez și să îi conving să coboare, ca să pot ajunge la pacientă.

Înțeleg că nicio zi nu seamănă cu alta.

Nicio oră nu seamănă cu alta… Poți să ajungi în aceeași zi și în case de lux, și la marginea orașului în bordeie sărăcăcioase. Pare greu de crezut, dar unele case sunt la nivel de coteț, au pământ pe post de pardoseală și miros înțepător.

Sunt situații în care primești solicitare de cod roșu, alergi, te pregătești mental pentru ce e mai rău și constați că e vorba de o chestiune banală. Altădată, pleci cu gândul că e o problemă minoră și realizezi că e de fapt de cod roșu.

E palpitant… Dacă te înveți cu adrenalina.

De altfel, noi, colegii, glumim între noi spunându-ne că medicii care rămân mult timp pe ambulanță nu au toate țiglele pe casă.

Pentru o imagine completă, la cele enumerate se pot adăuga, dar nu extrem de des, voma, urina, fecalele, hemoragiile, uneori toate suprapuse. Dificil dacă și salvatorii încep să icnească.

De aceea se impune un stil organizat. Trebuie să fii cu ochii în patru, mereu pregătit pentru orice fel de surpriză!

Uneori e nevoie de muncă de detectiv contracronometru, să pui cap la cap informații, să scotocești documente medicale, care te ajută să tragi o concluzie, analize, investigații sau în cazul celor cu ingestie de medicamente ori de alte substanțe să faci inventarul, să aduni date de la cine se poate din anturaj sau să cauți folii, flacoane goale, trebuie determinată cât mai real cantitatea pentru o schemă cât mai eficientă la spital.

Povestiți-mi câteva cazuri care v-au marcat.

O femeie cu retard în jur de 25 de ani cu avort instalat sau provocat spontan. Stă în mijlocul casei, goală și plină de sânge, țipând cu fetusul de 3-4 luni atârnând. O imagine greu de suportat. Eu, cu foarfeca în mână să tai cordonul, femeia agitată, membrii familiei  necooperanți.


Sau: bătrân decedat de o săptămână găsit de vecinii de bloc deranjați de mirosul greu de închipuit. E în baie, cu apa caldă curgând, în plin proces de descompunere, negru, umflat, bolborosind ca vulcanii noroioși pe unde plesnise pielea.

Alt caz: bărbat căzut de la înălțime, seara în amurg. Îl caut prin iarbă. Luminez cu lanterna, să verific pupilele ca să știu dacă are activitate cerebrală, dacă răspunde la lumină (midriaza, mioza). Constat că n-are ochi! Orbitele sunt goale! Ochii îi sunt în iarbă, o mână îi e smulsă la propriu, toracele pur și simplu explodat.

Altul: o tânără de 23 ani, studentă la medicină, lovită de o dubiță pe trecerea de pietoni. Venea de la Institutul de Medicină Legală, unde făcea practică. Nu primisem apel, dar eram în zonă și am ajuns foarte repede. Încă respira, era în comă. După ce am montat cateterul și am dat drumul la flux de ser au început să curgă bucățele de creier prin urechi: suspiciune de fractură de bază de craniu, leziuni incompatibile cu viața.

Sau: bărbat de 55-56 de ani, curat, îngrijit, aflat în stop, cod roșu. A fost găsit gol, împreună cu o femeie dichisită, cu vârsta de 35-40 de ani. Doamna n-a știut să răspundă la întrebările legate de eventulele problemele de sănătate și de medicamentație ale bărbatului. Aflăm că omul luase viagra și că femeia îi era amantă. Nevasta îl știa plecat la o conferință.

Spuneți-mi despre cazurile provocate de consumul de droguri.

Drogurile… povești de viață terifiante, adevărate drame, având protagoniști și consumatori din medii foarte bune, copii scăpați de sub control sau adulți din multinaționale cu poziții bune (în general aceștia sunt puțini și pot să aibă autocontrol). Majoritatea însă vine din zona pauperă, care din ignoranță sau nepăsare încalcă orice regulă elementară de igienă (de exemplu, își prepară soluțiile în capace de Cola găsite pe stradă), au HIV, Hepatita B, C, cu risc mare de contaminare pentru noi, au bube, plăgi infectate sângerânde, suprainfectate, sunt din cei care fug din spitale, întrerup tratamentele, unii sunt cașexici, piele și os.

Realizez că astfel de acțiuni implică un grad mare de risc din partea dumneavoastră.


Este un risc asumat... Și mai sunt și alte pericole. Au fost situații, nu multe, în care colegii au murit în urma accidentelor auto.