Pentru cine bat clopotele
Ce înseamnă Arefu pentru tine?
Ce înseamnă pentru orice om locul nașterii. M-am născut în Arefu.
Ieșeai des din sat când erai copil?
Nu. Vara plecam la bâlci, la Curtea de Argeș. În oraș mă duceam ocazional... Ieșeam rar. Erau puține autobuze, lumea săracă...
La moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, în 1965, aveai 6 ani.
Da, 6 ani. Era primăvară, ne pregăteam să arăm.
Și tu?
Eram și eu pe holdă, cu mămica.
Ce-ți amintești despre moartea lui Dej?
Eram copil.
M-a marcat atunci că am auzit bătăile clopotului. Era până-n în ora 12, în jur de 10-11, nu știu cât era. Și-apoi, am așteptat să vină tata, că era la serviciu, și seara, la masă, l-am întrebat:
„Tăticule, ce a fost azi, de ce-au bătut clopotele?”.
„Păi, a fost pentru Gheorghiu-Dej, pentru conducătorul nostru”.
Se zicea că, de fapt, rușii l-au dat jos pe Dej.
Înțelegeai tu lucruri de felul ăsta la 6 ani?
Nu mult. Mai târziu am mai aflat câte ceva.
S-a schimbat ceva în comportamentul oamenilor în acea zi? În zilele următoare?
Nu mai țin minte. Păi era o controversă. Se vorbea că, de fapt, cei de la București au dorit debarcarea lui Dej. Deci erau niște răutăți. Așa țin eu minte, că a venit o delegație, cu niște flori, cu un pumnal, cam așa ceva… Și atunci l-au omorât pe Dej. Pe undeva prin Moldova s-a întâmplat treaba asta. Pentru faptul că Dej, când a venit la putere, legase petrolul din România de instalația petrolieră a rușilor. Ce mi-a rămas mie, ca unui copil, din discuția asta de oameni mari: că a tăiat legătura cu rușii, că ăia ne mulgeau petrolul nouă. Rușii s-au supărat, s-au pus în relație cu cei de la București, au făcut un complot și l-au eliminat pe Dej. Pe urmă, au tot căutat pe cine să pună, au propus, au săltat, și l-au ales pe Ceaușescu.
Pe calea Pompeiului
Tatăl ți-a părut în vreun fel afectat?
Nu, în niciun fel. Nu. Era speriat de chestia cu muntele Ghițu [masiv din ramura sudică a prelungirilor munților Făgăraș]. Circula atunci un zvon că e un vulcan în Ghițu. Și că va erupe și că lava vulcanică va acoperi o parte din sat.
În perioada în care a murit Dej?
Da, exact în perioada aia.
Cum de s-a ajuns la așa un zvon?
Păi, sunt niște izvoare cu apă caldă folosite la băile de la Brădet [satul Brădetu, comuna Brăduleț, din județul Argeș, unde este Spitalul de Recuperare „Brădet”]. Apă sulfuroasă. Băile de acolo sunt cu apă de aici. Și-acum, în țară, ape de felul ăsta sunt folosite pentru încălzire. Asigură căldură și iarna, și vara. Sunt scoase de la 10. 000 de metri, cu pompele. Pe undeva pe la Oradea știu că sunt. După ce au venit niște experți pe aici, s-a auzit de vulcan. Am fost atent, că, na, eram copil. Voiam să știu că viața merge înainte. M-am bucurat că n-a fost așa. Mai târziu, am ajuns eu la Brădet, pentru reumatism. Apa caldă, cu sulf, e trasă din spatele Ghițului. Că doar Brădetul e aici [lângă Arefu], în spatele Ghițului, în partea cealaltă.
Laserul lui Coandă
Îți aduci aminte de evenimentele din august 1968?
Atunci m-am speriat.
De ce?
Tot așa, circulau zvonuri despre război. Că rușii au vrut să treacă prin nordul țării. Și noroc că atunci a fost vorba cu laserul, cu Coandă, și n-au mai trecut pe la noi, s-au dus pe acolo, pe teritoriul actual al Ucrainei, la cehi. Cu cehii aveau treabă. Coandă nu era aici la noi, era la Paris, dar na, era român. Și a „înțepat” două-trei tancuri, îmi aduc aminte. Le-a distrus și și-au văzut apoi de treabă. Era nou, era inedit la timpul ăla. Au făcut experimente cu tancurile care au vrut să treacă peste Prut la noi, rușii au vrut să treacă toată armata pe aici, pe la noi. Era neliniște atunci. Ceaușescu n-a fost de acord. Dar nu prea avea ce să facă tăvălugului rusesc.
De unde aflai așa ceva?
Din gura lumii, că așa ceva nu apărea în presă. Treaba cu Coandă mi-a rămas în cap. Și am mai auzit și pe urmă. Că nu se linișteau altfel rușii. Au vrut să treacă prin… parcă mai jos de Iași, pe la Prut, și prin nord, pe lângă Tisa. Nu știu exact cum aveau traiectoria. Era vorba de Iași, de Botoșani... Călcau câteva județe.
Și după?
Viața mergea înainte, mă duceam la școală. La școală nu vorbeam despre asta, nu aveam voie. Erau lucruri ciudate. Directorul nu ne lăsa să ne ducem nici cu Steaua, nici cu Plugușorul. Erau reguli comuniste.
Dar a fost vreodată cineva sancționat la școală că s-a dus cu Steaua sau cu Plugușorul?
Nu, nu. Eu nu îmi aduc aminte. Se zvonea și atât. Speriau copiii.
„Mocănița” de la Vidraru
Îmi spui ceva despre barajul de la Vidraru?
Eii, aici sunt multe de spus! Îți spun de când eram mic.
Mă duceam la Căpățâneni [sat din comuna Arefu]. Acolo era un trenuleț. Trecea pe unde e barajul acum și se ducea până la Cumpăna [cabană situată pe malul Lacului Vidraru], un trenuleț cum e mocănița din Maramureș. La Cumpăna, unde e poiana, era un fel de sătuc, cu căbănuțe, căsuțe, erau foarte mulți muncitori și se duceau oamenii de aici din sat cu mâncare. Și făceau bani. Și acolo sus, dar și mai jos, pe aici, erau mulți muncitori. Tata aici a muncit pentru prima dată.
Câți ani aveai când te duceai cu trenulețul?
După ’66, în orice caz. Prin ’70 și ceva, cred. Oi fi avut vreo 10 ani, ce știu eu…
Dar numai de două ori m-am dus eu.
Trenulețul asigura doar mâncare, se mai duceau oameni, femei cu mâncare, mai căutau zmeură. Legături între oameni…
Erau oameni din zonă?
Oameni din zonă, de aici. Din Arefu, din Corbeni, din Căpățâneni. Se duceau cu lapte, brânză, cu ce aveau oamenii.
Dar oamenii care munceau acolo? Tot din zonă erau?
Au angajat și din zonă, dar au fost mulți din Moldova, de la hidrocentrala de la Bicaz. Au venit oameni pregătiți de la Bicaz, ingineri…
Au fost și victime în timpul construirii?
Știu de Transfăgărășan. Dar se vorbea pe șoptite de morți. Transfăgărășanul a fost făcut cu soldați. Se întocmeau doar niște rapoarte și era chemată familia să ridice corpurile.
A lucrat și tatăl tău la hidrocentrală?
Da.
Și venea seara acasă?
Da. Prima dată a lucrat la Lotru, e și acolo o hidrocentrală, pe Valea Lotrului. Am fost cu el când eram în clasa a VII-a sau a VIII-a. M-a luat într-o vară pe-acolo. Venea la două săptămâni pe acasă. Și m-a luat cu el două săptămâni.
Era frumos tare.
Ce-ai făcut acolo?
Mă râzgâiau, că erau oameni din sat, de aici. Colegii lui tăticu’. Mă lua când unul, când altul. M-au dus la Festivalul Bujorului…
O dată m-a luat cu el și la Oești. De acolo am venit pe jos.
Câți kilometri înseamnă?
20 și ceva de km, cred. Și până la Curtea de Argeș am fost pe jos. M-am dus cu vaca la abator într-o noapte. Am fost pe jos și până la Pisc, la Capra…
Dar la Vidraru? Ai fost când erai copil?
Aici m-a impresionat mai tare, că tăticu’ era prieten cu liftierul. Liftul te băga la o sută și ceva de metri sub pământ.
Atlantida din Arefu
Tăticu’, cât a lucrat, a lucrat în pământ, aici la uzină. La uzină e o gaură de o sută și ceva de metri, unde sunt grupurile mari. Și aici lucra. Aici s-au pus patru grupuri mari, cu toate instalațiile și cu toată aparatura. De la baza barajului pornesc două conducte foarte mari pe care pleacă apa, ca să învârtă turbinele. Deci apa pleacă de la baza barajului. Diferența de altitudine face ca apa să capete viteză și presiune. Barajul are 168 de metri, mi se pare. Pe întinderea asta se acumulează foarte multă apă, cu o presiune extraordinară. Ziceau scafandrii – că am avut scafandri la lucru– că, în ciuda echipamentelor lor, de ultimă generație, sofisticate, ziceau că îi tăiau curenții de apă. Jos erau niște curenți de apă unde nu se băgau nici ei. Apa trăgea către gurile de plecare, către uzină, și ele erau închise de niște batardouri [diguri] de oțel foarte groase și foarte mari. S-a zis că „s-a rupt” barajul. Nu s-a rupt, de fapt, niciun baraj! A fost o manevră greșită la un batardou, din uzină. Nu s-a închis. O comandă, ceva n-a funcționat electric și a rămas la jumătate, și jumătatea aia atât a presat apa, că a rupt stâncile, prin ’74.
Tu unde erai atunci?
Eram la la coasă, la Sorovan.
Și ai auzit un vuiet mare sau cum?
Ce vuiet, că au venit elicoptere de la București, a venit Ceaușescu! Am văzut oameni pe blocuri [blocurile din Căpățâneni], elicopterele dădeau, ca la armată, scări din funii ca să salveze oamenii. Ce vuiet?! Vuietul a fost de câteva minute, până a ajuns apa la Corbeni, până a început să se împrăștie apa, unde a avut loc mai întins. Că de aici, de la baraj, până la Căpățâneni era ras tot! Era o brutărie nou-nouță, a luat-o apa cu totul.
Și a venit Ceaușescu.
Nu s-a dat la știri. De fapt, s-a dat ceva sumar. Că am ascultat eu seara: „A fost un mic incident la Barajul Vidraru”. Și atât. Fără alte detalii.
Dar Căpățâneniul era distrus. A venit apă mare. Pe drumul vechi, când te duci către Arefu, până la cireș era apa!
Și tu ce-ai făcut atunci?
M-am dus până acolo, la cireș. Am stat de vorbă cu oamenii, că era lume mai multă.
Ai plecat singur?
Am plecat singur. Mi-am pitit coasa în Sorovan și am plecat. M-am dus a doua zi să termin de cosit. Singur eram.
Era lume adunată pe drumul ăsta, către Arefu, pe partea cealaltă nu puteai, că era doar apă. Și a mai fost deranj mare undeva în jurul uzinei, unde e un depozit de carburant al armatei. A luat tot ce a prins, mașini ale armatei, tot a luat! Tot! În uzină n-a intrat apa cine știe ce, dacă intra acolo, e instalație electrică multă, bufnea. Nu a intrat decât prin spate, pe o scară de incendiu, dar făcută cu cap. A fost pus în proiect și un eventual incident din ăsta. Doar când a ieșit din curba mare, că apoi apa, dacă a avut unde să se ducă, s-a dus în jos, s-a scurs. Aici a făcut deranj mai mare. și la Corbeni. Apoi s-a întins către lunci, către Oești, către Corbeni, și nu a mai distrus. Că altfel, dacă era să scape toată apa din baraj, distrugea și Piteștiul! S-au dus apoi directorul cu niște ingineri pe Vâlsan [râu, afluent al Argeșului] , pe partea cealaltă, au venit pe la Moliviș [depresiune], au venit aici, pe baraj, și au acționat local. Exista și acționare locală, sunt niște camere acolo, tot ale uzinei, și au închis. Deci n-a durat. Nu știu, a durat puțin de tot incidentul, scurgerea de apă, că dacă era vorba să se scurgă apa câtă era în baraj… Atâta putere a avut, că se vede în partea dreaptă, când te duci la baraj, se văd niște cârpituri făcute din ciment. E băgat în stâncă foarte mult zidul, și într-o parte, și în alta. Ei, când au ales arcul să facă aici baraj, au făcut proiecte, calcule, desene tehnice.
O scrisoare pierdută
A mai venit și cu alte ocazii Ceaușescu prin zonă?
Venea pe aici, avea o rampă de aterizare de elicopter, aici la Căpățâneni, mai avea una în Luncă, se mai ducea la vânătoare. Avea cabane pe sus, pe lângă Negoiu. Din ce știu eu.
Avea oameni care îl așteptau peste tot, Securitate.
La Arefu a venit?
În Luncă a venit. S-a dus vecinul nostru, Ionel Bârlă. Se pitise într-o căpiță să îi dea o scrisoare lui Ceaușescu. N-a apucat. L-au arestat. Făcuseră lagăr amândoi. Erau de-o seamă. L-a arestat garda aia a lui. Doi ani l-au ținut la Pitești.
În 1974, când a fost apa cea mare, erai în primul an de liceu.
Da, atunci mă dusesem la Pitești.
Ce liceu ai făcut?
Liceul industrial nr. 1 din Pitești.
Te-ai pregătit acolo pentru meseria de electrician?
Da. Aici, la Vidraru, sunt aduse 4 aducțiuni mari: apă de la râul Topolog, râul Doamnei, Vâlsan și Valea lui Stan. Topologul e cel mai mare. Ei au făcut să fie apă să meargă la capacitatea de 220. Încă a vrut Ceaușescu să aducă și de la Sebeș, din Ardeal. Și începuse să sape până la jumătate, am înțeles. E dichisită, e o bijuterie construcția. E făcută de cehi și de ruși, parcă. Eu vorbesc de proiectul inițial. Grupurile ăstea se mai schimbă, acum trebuia să le schimbe. Sunt scumpe, un grup e un colos, e pus pe o poziție verticală. Jos, pe unde pică apa, are niște palete care îi dau viteză. Totul e instalat pe un ax. Paletele învârt axul centralei și de ax sunt montate tot felul de relee care măresc capacitatea curentului. Ies afară într-o stație. Cea mai mare e stația de 400.
După liceu, ai mers în armată.
Am terminat vara și în octombrie mi-a venit ordin să mă duc la armată. Mă angajasem. Lucram de o lună la Colibași [Uzina Dacia, aflată în apropierea localității Colibași, la 12 km Nord de orașul Pitești] până să mă ia în armată.
Ce ai lucrat?
Tot meseria mea.
Îți plăcea?
N-am apucat să-mi dau seama... Învățam, răspundeam la comenzi.
Stagiul militar unde l-ai făcut?
La Curtea de Argeș.
Cât?
Un an și 6 luni. Două luni ne-a ținut în plus. Că au invadat rușii Afganistanul.
Și apoi?
Apoi m-am întors la Colibași, mi-am luat actele și am venit la Bioproteine [Fabrica de proteine din Curtea de Arges, în subordinea Centralei Industriale de medicamente, cosmetice, coloranși și lacuri ]. Și după, la hidrocentrală.
La Curtea de Argeș sau la Vidraru?
Și la Vidraru, și la Curtea de Argeș. Trebuia să mergem des la Vidraru. Când mă duceam la Vidraru, mă duceam pe jos.
Erau mulți angajați din Arefu?
Da, erau. Ne știam între noi ca pe oi!
Și Revoluția de la 1989? A schimbat ceva?
S-au schimbat directorii.
Tu te-ai schimbat?
Primeam mai multe drepturi, de care nu avusesem parte până atunci. Drepturi bănești. Dar asta nu m-a schimbat.