Moni Stănilă Divizia A „Iubesc pădurea pentru că fiecare copac își știe locul lui/ și/ sunt microbistă pentru că în lupta pentru cupă nu curge/ sânge.”
poezie Cronica Akasha „Cronica Akasha” vorbește despre zona imperceptibilului, a lumii de dincolo de lume, a trupurilor devenite istorii, cronici de așezat în „Biblioteca de Lumină”.
Simona Popescu O simo(u)nificare. Opera poetică (vol. 1). Simona Popescu Simona Popescu scrie în „Opera poetică”, ca în întreaga sa literatură, anatomia esențială a eului.
Mircea Cărtărescu Nu striga niciodată ajutor. Mircea Cărtărescu „Nu striga niciodată ajutor” este o tentativă de translare a inefabilei dureri în idiom poetic, despovărată de ornamentații și triluri.
Olga Ștefan Civilizații. Olga Ștefan Dacă ar fi să găsesc un obiect care să semene cu „Civilizații”, cartea Olgăi Ștefan, acela ar fi un caleidoscop. Răsucite, potrivite, secvențele narative și imaginile din volum alcătuiesc un hipnotic colaj.
Svetlana Cârstean Svetlana Cârstean. Sînt alta „Sînt alta” este și o pledoarie pentru ficțiune în sensul în care, în încercarea de a se autodefini, autoarea constată că, verbalizându-se, nu face decât să se ficționalizeze, că arătându-se, de fapt, se ascunde.